Navigation Menu+

Prima scriere din lume

Vechii oameni – pre-diluvieni – n-aveau nevoie de scriere: de aceea, nici n-au utilizat-o; noii oameni însă – ca de exemplu conducătorii nou formatului Imperiu Atlant după ce Homo Sapiens a rămas singura specie umană – au avut scriere (aşa după cum a consemnat şi filozoful Platon, despre columna din templul central aflat în capitala Atlanţilor), de acolo păstrându-se şi răspândindu-se în lumea post-diluviană, începând cu Vechea Civilizaţie Europeană / mileniul VII î.C.

Răspândirea tăbliţelor neolitice

Se ştiu cine erau vechii şi noii oameni: vechii oameni au fost vânătorii şi culegătorii paleolitici iar noii oameni au fost cei ajunşi printre ei datorită aglutinării umane din urmă cu 10 milenii (fenomen dovedit ştiinţific ca întâmplat în spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic).

 

 

Scriptul Dunărean nu a derivat din alte scrieri, ci s-a format în spaţiul Carpato-Balcanic, nefiind importat din alte locaţii: de fapt, Scrierea Dunăreană era cea Atlantă, continuată după disoluţia imperială din cauza Potopului (Scriptul “Dunărean” = “Atlant” folosea elemente din natură, cu simbolistică deopotrivă biologică şi abstractă, lineară sau geometrică, repertoriul fiind format din sute de elemente, reprezentând – prin prisma vânătorilor-culegătorilor – activitatea lor, sistemul de viaţă şi mai ales de credinţe, fiind îndeosebi dedicat religios). Până și în China neolitică, la Jiahu 33,36 lat. N, 113,40 long. E – lângă Fluviul Galben, s-au găsit elemente ale proto-scrierii cu pictograme, datând tocmai din același secol LXVII î.C. al scufundării Atlantidei (timp când s-a format Marea Neagră iar în India a pornit primul calendar). Academicianul Armean Grigori Vahanyan a observat asemănările dintre caracterele inscripţiilor rupestre din Caucaz şi cele ale Scriptului Dunărean din mileniul VI î.C. (sursa lor – de o parte şi de cealaltă a Mării Negre, în răsăritul şi apusul ei – nu era alta decât Civilizaţia Atlantă din Nordul coastei Anatoliene, ajunsă pe fundul Mării Negre în mileniul precedent, VII î.C.

Arheoloaga Marija Gimbutas nota: “Vechii Europeni au dezvoltat în Bazinul Dunării inferioare scrierea în mileniul VI î.C., cu mult timp înaintea altor continente (în peste o sută de aşezări – ca de pildă pe Valea Mureşului, în Nordul Ţinutului Haţegului, la Turdaş / judeţul Hunedoara, Tărtăria / judeţul Alba, ş.a). Scrierea vechilor Europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative, ci era sacră, apărută în urma unei îndelungi folosiri a unor semne grafice încărcate de un simbolism particular; apariţia scrierii a fost strâns legată de cultul dezvoltat al divinităţii feminine. Semnele erau – în sens pur etimologic – hieroglife. Scrierea a provenit din perfecţionarea cultului divinităţii feminine în religia veche Europeană, prin specializarea sensului simbolurilor. Inscripţiile au apărut pe obiecte de cult, nu pe tăbliţe ca ulterior pe alte continente (unde au avut sens mai ales comercial). Vechea Civilizaţie Europeană a supravieţuit invaziei din mileniul IV î.C. a păstorilor nomazi din răsărit (Indo-Europenii) mai ales în zona răsăriteană mediteraneană”. Semnele trebuiau citite în cerc, în sens invers orar, pentru că scrierea se baza pe circuitul solar Nordic (aşa cum “merge pe cer” soarele după Cercul Arctic); legarea de extremul polar se datora autorilor Hiperborei, care erau Pelasgi, descendenţi ai Uriaşilor, (conform şi genealogiei întocmite în secolul VII î.C. de către Grecul Asios din Insula Samos, în legătură onomastică cu Râul Isamos din N Indiei). Dintre cei preocupaţi de descifrarea primei scrieri din lume, cercetătorul Român Constantin Bărbulescu afirma în 2006 că era vorba despre “prinţesa unui om mare şi integru, doamna care proclama reguli, patroană a medicinii”; ea era gardiana dintre lumi. În Banat, plastica antropomorfă prezintă adeseori feţe umane sub forma unor “măşti” deseori triunghiulare, ce se consideră că amintesc de caracteristicile fizice ale populaţiei din zona de origine, Anatoliană (adică din marea Peninsulă dintre Mările Neagră şi Mediterană); de altfel, istoria e dublată lingvistic, etimologic “natal” – cu derivaţii ca locul “natal”, localnicii “nativi”, etc. – provenind din Anatolia (însemnând în vechea Greacă “locul de unde apare soarele” / “răsăritul”): era ţinutul posedat de prinţii Anuna, urmaşii Zeului Cerului şi Timpului An. Acele măşti erau similare cu Kirtti / “faţa gloriei” a soţiei Durga a lui Rudra, părintele Yoga / Yo-Ga (care a impus atât în ritualuri cât şi la îngropări poziţia ghemuită a fătului, poetic denumită a lotusului). În 1980, profesorul universitar Ariton Vraciu afirma că “semne identice celor Bănăţene au fost descoperite la Troia”; tot dânsul – reputat Tracolog – a afirmat şi că “Lexiconul Românesc” autohton este deosebit de puternic, cu număr aproape dublu de rădăcini faţă de cel al rădăcinilor Latine. În timp, s-au perpetuat similitudini clare între precursorul sistem de scriere vechi European şi de exemplu cel Cretan sau Cipriot, în mileniul II î.C.:

Analogiile silabarului clasic Cipriot (SCC) cu semnele vechi Europene (SVE)

 

În 1975, savantul Rus Boris Periov scria în volumul “Tainele veacurilor”: “Locuitorii vechi ai Balcanilor au exercitat o influenţă vizibilă asupra Asiei Mici. În mod deosebit se poate urmări legătura cu Cultura Vincea-Turdaş, după semnele pictografice de pe ceramică. Semnele – uneori identice cu cele de la Vincea – au fost găsite în legendara Troie (începutul mileniului III î.C.); tot atunci au apărut şi în alte sectoare ale Asiei Mici. Ecouri îndepărtate ale scrierii de la Vincea le găsim în scrierea pictografică a Cretei. Nu se poate să nu fi de acord cu presupunerea arheologului Rus Titov, care crede că scrierea primitivă din Insulele Mediterane se întinde – prin rădăcinile sale – în Balcanii mileniului IV î.C. şi nu a apărut deloc sub influenţa îndepărtatei ţări dintre 2 râuri (Tigru şi Eufrat), după cum presupuneau înainte unii cercetători; şi pe deasupra – este cunoscut – creatorii Culturii Balcanice Vincea, în mileniul V î.C., au străbătut Asia Mică în Kurdi-stan, unde în acea vreme se stabiliseră pre-Sumerienii: iar în curând – în sectorul acela – a apărut a apărut scrierea pictografică la fel de apropiată atât cu cea Tărtăriană, cât şi cu cea Sumeriană”.