Navigation Menu+

Peștera Coliboaia

CEA MAI VECHE ARTĂ RUPESTRĂ PARIETALĂ DIN EUROPA

 

„Arta apare odată cu viaţa socială şi nu o părăseşte niciodată” (T. Vianu).

Cele mai vechi picturi din lume sunt executate de omul de Neanderthal înainte de 40.000 î.Hr.

Peşterile din sudul Spaniei (lanţul de peşteri Nerja) descoperite în 1970. Şase tablouri reprezentând foci, dar şi alte animale, au fost redatate în 2012 şi se pare că au o vârstă de circa 43.000 ani. Ele ar putea aparţine omului de Neanderthal şi nu lui Homo Sapiens.

Cele mai cele mai vechi picturi din Europa, aflate în câteva peșteri spaniole, au fost realizate în urmă cu peste 40.000 de ani, probabil de omul de Neanderthal, un “verișor” dispărut al omului modern.

Trebuie precizat că pentru acest studiu s’a folosit o nouă procedură de datare și că s’a realizat pe 50 de picturi neolitice în 11 peșteri din nord-vestul Spaniei, care indică faptul că această practică artistică preistorică a început în Europa cu aproximativ 10.000 de ani mai devreme decât se credea.

Oamenii de ştiinţă aflaţi la originea acestei descoperiri au stabilit că desenul unei mâini şi câteva discuri pictate cu ajutorul unui şablon, prin suflarea vopselei pe pereţii unei peşteri din El Castillo datează din urmă cu cel puţin 40.800 de ani, cu 10.000 de ani mai devreme decât desenele şi alte decoraţiuni descoperite în peşterile din Franţa, considerate până de curând drept cele mai vechi desene artistice din Europa.

Urmele de mâini desenate pe stâncă au o semnificaţie şi o funcţie magică, traducând ideea de „posedare” – act presupus că se realizează prin analogie magică. După A. Leroi-Gourhan, siluetele acestor mâini – toate mâini de tineri – ar fi legate de un rit de iniţiere.

Şase imagini reprezentând foci, descoperite în peştera Nerja, din sudul Spaniei, ar putea avea o vechime de cel puţin 42.000 de ani, caz în care ar fi vorba despre cele mai vechi opere de artă cunoscute până în prezent

Pe peretii pesterii El Castillo se afla peste 100 de picturi, iar pentru realizarea acestora a fost folosit mai mult nuanta rosie. Sunt desenate animale, insa cele mai multe urme sunt de maini.

Alistair Pike de la Universitatea Bristol din Marea Britanie:

”Rezultatele acestei datări arată că oamenii moderni au ajuns din Africa, iar pictura murală făcea deja parte din activităţile lor culturale sau ei au dezvoltat această formă de expresie artistică foarte repede, poate în concurenţă cu omul de Neanderthal. Dacă este aşa, atunci ar fi o descoperire fantastică, ce ar semnifica faptul că mâinile pictate în Spania ar fi fost desenate aplicând mâinile unor oameni de Neanderthal pe pereţii acelor peşteri. Totuşi, va trebui să datăm mai multe picturi pentru a demonstra această ipoteză”.

Apariţia artei este în primul rând rezultatul observaţiei de către omul preistoric a mediului înconjurator, a ceea ce îi condiţionează mai mult existenţa, a animalelor pe care le vâna, a grupului în care trăia.

Caracteristicele desenelor şi inciziilor de pe pereţii peşterilor:

Se întâlnesc foarte des figurile de animale: mamut, urs, bizon, cal, cerb, ren, ţap de munte.

Animalele de pradă fără un rol în alimentaţia omului – leu, lupul, hiena – figurează foarte rar;

Animalele sunt întotdeauna reprezentate din profil, formele anatomice sunt redate când animalul este în poziţie fie de repaus, fie în mişcare, iar în acest caz sunt reprezentate cu o surprinzătoare forţă expresivă.

Contururile sunt marcate bine şi cu justeţe;

Peştera Chauvet din sudul Franţei descoperită în 1994, are peste 300 de desene în care sunt reprezentate diferite animale și au o vechime de aproape 36.000 ani.

Sunt reprezentate foarte rar figuri umane; încă şi mai rar păsări, reptile sau peşti.

Cele mai vechi picturi din Europa executate de Homo Sapiens au fost executate prin 34.000 de ani î.Hr.

Peştera Coliboaia din Munţii Bihorului este descoperită în 2009. Arta parietală este reprezentată de 14 picturi de animale executate în cărbune, dar şi câteva gravuri. După datarea unor probe de cărbune, picturile ar putea avea o vechime de cca. 36.000 de ani.

O artă adevărată apare în prima fază în Cultura Aurignacian, a paleoliticului superior şi va evolua în fazele Gravettian şi Solutrean.

În urma unor explorări, în Peştera Coliboaia au fost descoperite picturi rupestre, iar echipa de speologi care a făcut descoperirea a fost compusă din Tudor Rus (Speodava Ştei), Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu (Speowest Arad), Marius Kenesz (Speo Club Zarand Brad).

Peştera Coliboaia, situată pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, judeţul Bihor, este străbătută de un râu subteran care formează mai multe sifoane. Astfel parcurgerea peşterii nu este foarte uşoară. Picturile descoperite sunt conservate într’o galerie înaltă. Alte picturi au fost probabil distruse de apă. Odată cu descoperirea, peştera a fost pusă în stare de conservare prin grija Federaţiei Române de Speologie şi a Administraţiei Parcului Natural Apuseni sub autoritatea arheologică a Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea şi administrativă a Consiliului Judeţean Bihor. Muzeul Ţării Crişurilor este autorizat de către Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru a dezvolta cercetările printr’un complex proiect de cercetare multiinstituţional şi multinaţional.

Picturile descoperite de aceştia sunt toate de culoare neagră şi sunt reprezentări de animale, printre care un bizon, un cal, posibil o felină, două capete de urs şi doi rinoceri. Se pare că picturile au fost făcute de oamenii preistorici cu ajutorul cărbunelui. De asemenea, au fost descoperite şi câteva gravuri, iar pe planşeu au fost găsite răsfirate oase de urs. Aici se găsesc de asemenea şi câteva gravuri.

O echipă franceză, formată din doi speologi (Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon), un paleontolog specializat pe ursul de peşteră (Michel Philippe), un preistoric (Françoise Prudhomme) şi doi specialişti în artă de peşteră (Jean Clottes şi Bernard Gély), au ajuns la picturi la data de 16 mai 2010 şi au atestat autenticitatea acestora. Echipa a beneficiat de suportul logistic al asociaţiilor Speodava Ştei, Speowest Arad, Franța România Speologia şi a Parcului Natural Apuseni sub coordonarea lui Viorel Lascu.

Specialiștii în artă rupestră spun că aceste picturi datează de acum 23.000 – 35.000 de ani.

După factura acestora, picturile pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23 000 şi 35 000 de ani).

Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală aşa de veche. Viorel Lascu, împreună cu dr. Jean Clottes, Aurel Chiriac și Călin Ghemiș, au prezentat descoperirile din peștera Coliboaia, de pe Valea Sighiștelului, dar și rezultatele datărilor probelor de Carbon 14, recoltate din Galeria picturilor din Peșteră. Astfel, în peștera Coliboaia a fost descoperită o galerie cu picturi negre. Picturile reprezentau: un bizon, un cal, o felină și două capuri de rincori. De asemenea, au fost descoperite și câteva gravuri și oseminte de urși.

Această descoperire a fost făcută de câțiva speologi români, în iunie 2010, după o misiune franco-română. Doi specialiști în artă rupestră, Jean Clottes și Bernard Gély, din Franța, spun că aceste picturi datează de acum 23.000 – 35.000 de ani.

Călin Ghemiș, arheolog la Muzeul Țării Crișurilor, a efectuat două prelevări de probe pentru a fi datate pe bază de radiocarbon. Cele două probe au fost trimise la Laboratoarele de Știință din Yvette (Franța).

”Peştera Coliboaia nu este accesibilă publicului larg. Ea va rămâne, cel mai probabil, inaccesibilă, având în vedere că trebuie trecut pe sub apă pentru a ajunge la picturi. Desenele sunt cu atât mai valoroase cu cât există similitudini între arta rupestră a oamenilor preistorici din Bihor cu lucrări ale celor care au desenat în peşteri din Franţa, aproximativ în aceeaşi perioadă istorică” (Călin Ghemiș).

Rezultatele obținute confirmă că cele mai vechi picturi datează din anii 34.000 î.Hr..

”Rezultatul datărilor probelor de Carbon 14 recoltate din Galeria Picturilor a Peșterii Coliboaia, vine să confirme datările pe care noi le’am presupus la un moment dat prin specialiștii Muzeului, dar și faptul că lumea de atunci, din acest spațiu, era parte a unei lumi europene, în care modul de viață și de credințe erau similare” (Aurel Chiriac, directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea).

Valoarea inestimabilă a peşterii Coliboaia a rămas necunoscută până în anul 2009, când o expediţie a identificat urmele unor picturi pe pereţi urme care s’au dovedit a fi cele mai vechi picturi din centrul Europei.

Dacă cele mai vechi forme de artă parietală se găsesc în Peştera Chauvet din sudul Franţei – desene cu vechime de 33-35.000 de ani, descoperirea spectaculoasă din Bihor se plasează chiar după aceasta din punct de vedere cronologic având o vechime de 31.000 de ani. Picturile, unele destul de estompate datorită unor urme, că au existat alte picturi la înălțime mai joasă şi că acestea au fost şterse de apă.

Peştera este acum închisă vizitării pentru a proteja situl, dar imagini cu picturile sunt expuse la Muzeul Ţării Crişurilor.
Descoperirea plasează ţara noastră pe o filă importantă în istoria preistorică universală şi, mai important, dezvăluie o fărâmă din viaţa strămoşilor noştri cu toate că nu putem știi cu siguranţă ce sensuri atribuia omul străvechi acestor reprezentări.

Ţara noastră ascunde încă multe minunăţii şi rămâne în seama noastră să ne valorificăm comorile, fie că ele sunt pădurile noastre care acum se vând ieftin fără a se ţine cont de ecosistemele cărora le sunt vitale sau vestigii preistorice dintr-o peşteră care a fost până recent, relativ necunoscută. Oare ce mai e de descoperit? Pentru că ceva cu siguranţă se află chiar sub nasul nostru şi aşteaptă să’i aflăm importanţa.

Cavitatea a devenit cunoscută datorita picturilor rupestre foarte vechi ce datează de zeci de mii de ani și ale urmelor ce atestă ca a fost locuită de oameni, dar și de urși (s’au găsit oseminte). Accesul în încăperea în care se află câteva gravuri și picturile ce înfățișează animale este dificil, fiind necesară parcurgerea unui traseu pe sub apă până aici. În plus, acest sector din peștera Coliboaia nu este accesibil turiștilor. Trebuie menționat faptul că astfel de picturi rupestre s’au mai descoperit într’o peșteră din România, la Cuciulat. Autenticitatea, precum si vechimea acestora, au fost atestate de cercetători străini, fiind o noutate în partea aceasta a Europei.

Rinoco Lanois ( Coelodonta vechi ):

După picturile din Peștera Cuciulat este pentru a doua oară când în Europa Centrală se atestă arta parietală așa de veche.

Rinoco Lanois ( Coelodonta antichitate )

Peştera se află pe Valea Sighiștelului la 5 km amonte de satul cu același nume din Județul Bihor la 560 m altitudine, la 120 m amonte de Peștera Măgura. La Peștera Coliboaia se poate ajunge urmând drumul judetean de la Beiuș la Sighiștel. De aici, pe valea Sighiștelului în amonte, se urcă 5 km pe poteca din partea dreaptă a văii. Intrarea în Peștera Coliboaia are o formă triunghiulară cu înalțimea de aproximativ 2 m la baza unui perete stîncos. După intrare, galeria descendentă initial, ajunge la râul subteran care străbate întreaga peșteră. Lipsit de formațiuni în cea mai mare parte, tavanul galeriei coboară de câteva ori până la nivelul apei formând sifoane greu de depășit. Concrețiuni specifice se găsesc pe pereții dinspre finalul peșterii, unde se află cea mai importantă zonă a peșterii este ultima treime unde pereții sunt impodobiți cu scurgeri parietale, iar podeaua și tavanul cu stalactite și stalacmite. Parcurgerea pesterii este îngreunată și de faptul ca este activă, cu puncte mai dificile pe traseu,  motiv pentru care aventurarea este recomandată numai speologilor cu experiență.

Bizon anti ( Bison vechi )

Singura reprezentare în care animalul apare în întregime este un bizon cu coarnele în perspectivă frontală.

Antic Bizon ( Bison vechi )

„Peştera Coliboaia este străbătută de un râu subteran, care formează mai multe sifoane, făcând astfel excepţională, dar şi dificilă parcurgerea ei. Până acum, nu i s’a acordat importanţă acestei peşteri. Nu a fost inclusă nici măcar pe lista peşterilor protejate, deşi se află pe raza Parcului Natural Apuseni. Au fost mai multe expediţii aici, însă cei cinci speologi au intrat în interior şi au străbătut trei zone complet inundate, după care au dat peste o galerie înaltă, pe pereţii căreia au găsit picturile, ceea ce lor li s’a părut a fi artă rupestră. Pe sol, se aflau oase de urs. O parte a picturilor a fost distrusă de apă, iar o alta de urşii care au stat în peşteră şi se vede că au zgâriat şi au lustruit pereţii. După factura acestora, picturile pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23.000 şi 35.000 de ani). Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă arta parietală aşa de veche„, (Lascu).

 

Peștera Coliboaia se intinde pe o lungime de aproximativ 750 m.

 

Picturile au fost verificate în 16 mai 2010 de o echipă condusă de Jean Clottes, unul din cei mai cunoscuţi specialişti în artă de peşteră din lume, echipă din care a mai făcut parte Bernard Gély, şi el specialist în artă de peşteră, speologii Marcel Meyssonnier şi Valérie Plichon, Michel Philippe – paleontolog specializat pe ursul de peşteră, respectiv Françoise Prudhomme, specialist în preistorie generală. În urma analizelor, experţii au confirmat autenticitatea picturilor şi a gravurii.

Potrivit analogiilor cu artă paleolitică occidentală şi analizelor C.14 desenele din faza mai veche de la Coliboaia pot fi datate în Paleoliticul Superior Vechi – Gravetian (29.000-23.000) sau Aurignacian (35.000 – 29.000), iar analizele amintite pe două probe indică 27.870 BP ± 250 BP calul sau felina, respectiv 31.640 BP ± 390 proba de cărbune din nişă.

Dupa vizitarea sitului de către o echipa multi-instituțională internațională, formată din specialiști de renume mondial în artă rupestră, arheologi, paleontologi și speologi și datarea a doua probe de carbune cu metoda radiocarbonului, desenele din Peștera Coliboaia au egalat în vechime cele mai vechi manifestări artistice semnalate în Europa, cele din Peștera Chauvet, Ardeche, Franța cu o vechime de cca. 36000 de ani.

Arta parietală şi mobilieră paleolitică a durat între 20.000 şi 25.000 de ani. Pentru datarea picturilor şi desenelor rupestre au fost folosite mai multe metode între care cea a lui Leroi-Gourhan (1965) a fost cea mai mult folosită. Autorul francez distingea patru mari etape deosebite prin noţiunea de ”stil”. Primul şi al doilea stil aparţineau Aurignacianului şi gravetianului, iar următoarele două reprezintă o evoluţie înspre reprezentarea în mişcare precum cele de la Lascaux, Cognac sau La Pasiega sau tehnicile mai evoluate ale picturii, gravură, sculptură, modelaj specifice zonei Dordogne din Franţa (cap Blanc Les Combarelles sau Altamira în Spania. Ulterior au existat încercări de revizuire a acestor datări Aurignacian şi Magdalenian pentru ca unii să explice evoluţia acestei arte ca un arbore cu ramuri paralele, o masă de vlăstare divergente şi înfloriri locale neaşteptate.

Aurignacianul, datat între 35.000 şi 30.000 a. Chr., adică începutul ultimei faze a epocii

vechi a pietrei este aproape sincron cu sosirea unor noi populaţii aparţinând lui Homo

sapiens şi înlocuirea omului de Neandertal care nu s’a mai adaptat prin schimbări de natură fizică, ci prin adaptări culturale.
După opinia împărtăşită şi de arheologul Alexandru Păunescu, industriile de prelucrare a pietrei din Europa centrală au caracteristici proprii şi doar asemănări tipologice cu cele occidentale. Pe teritoriul României aşezările sunt în marea lor majoritate în aer liber, iar locuirile din peşteri de scurte durate. Este epoca în care s’a definitivat deja diferenţierea celor trei rase fundamentale (albă, galbenă şi neagră).

În arta figurativă s’a discutat de o adevărată revoluţie prin apariţia în Europa centrală unor figurine de mici dimensiuni ronde-bosse (sculptura în trei dimensiuni, portabilă) şi a unui repertoriu orientat spre speciile puternice şi periculoase (mamuţi, rinoceri, feline). Arta parietală a epocii amintite a fost investigată de către preistoricianul francez Jean Clottes, pornind de la cea reprezentată în peştera de la Chauvet, unde o parte din reprezentări au fost datate între 30.240 şi 32.410 B.P. Specifice acestei peşteri sunt sugestia reliefului, redarea mişcării, evocarea perspectivei prin reprezentarea turmelor de animale periculoase precum rinocerii (14%), leii (13,7 %) sau mamuţii (14 %), într’un raport de 60% la 34% faţă de cai, bovidee şi cervidee, inversat faţă de reprezentările magdaleniene de mai târziu unde speciile periculoase sunt aproape absente.

Aici bizonii au coarnele reprezentate în perspectivă frontală, mamuţii o cocoaşă imensă, rinocerii urechile în arc dublu, de parte şi de alta a capului. În plus a fost observată deplina concordanţă stilistică între arta parietală din Europa Occidentală şi arta mobilieră din Europa Centrală. La rândul lui Al. Marshack împinge începuturile artei într’o umanitate mai primitivă, neandertaliană, invocând în special mormântul musterian (Paleolitic mijlociu) de la Hortus. Oasele de leopard descoperite din inventarul acestuia nu ar fi fost folosite ca îmbrăcăminte obişnuită, ci, poate, pentru capturarea spiritului felin, astfel că sculptura aurignaciană poate reprezenta cea mai sofisticată imagine creată, simbolizând şi închizând în sine forţa spirituală a animalului.

Restul au fost contururi ale unor capete de animale. Profilul capului de urs, precum şi o figură nedeterminată au o vechime sensibil mai mică (ductul desenului este mai închis la culoare decât în cazul celorlalate desene care au o nuanţă gri). Ele pot să aparţină, fără a avea o certitudine, unei faze ulterioare.
În gravetianul central şi est european există un număr relativ mare de animale periculoase, dar calificativul are un caracter relativ, după J. Clottes ”pentru că un bou sau un bizon putea fi de asemenea periculos”, cu atât mai mult cu cât acest ultim animal era mai masiv decât cele actuale, potrivit scheletelor descoperite. Monica Mărgărit după care am citat aceste opinii, aminteşte că J. Hahn, se apropie şi el de această alegere a temelor:
”forţa şi puterea se pare că erau componentele pe care încercau oamenii să le exprime”.
Aş adăuga şi observaţia autoarei că în acel ”moment” oamenii au materializat în forme durabile vechi credinţe din perioade în care omul nu era conştient de faptul că începuse să domine ca specie în natură.

Continuând cercetările înspre semnificaţia antropologică a picturilor, J. Clottes a publicat împreună cu D. Lewis-Williams o teorie care potrivit căreia o bună parte a artei preistorice a fost creată în contextul practicilor şamanice. După acest excurs privind epoca în care au apărut desenele parietale, se poate evalua mai bine importanţa celor descoperite recent în Bihor, atât de departe de cele din Franţa şi la fel de vechi ca şi cele dintâi reprezentări de artă parietală din Europa.
Foarte aproape de peștera Coliboaia se găsește o altă cavitate, Peștera Măgura.

Sursa: sites.google.com/site/gigantiiultimeiglaciatiuni, skytrip.ro, bihon.ro